Vizualizeaza nava - Sinaia

Vizualizeaza nava - Sinaia
Data lansare: 1966
Categorie: Nave Maritime
Santier: Santierul Naval Sunderland Anglia - transformat la santierul Hitachi Japonia
Companie: Navrom
Lungime: 162,46
Latime: 20,73
Capacitate: 11275 / 15095

Scurt istoric

Nava Sinaia - YQBU - IMO 6609523

Sursa Foto : Shipspotting.nl 

Construita in Marea Britanie în santierul Sir Jas Laing & Sons Ltd. Sunderland în anul 1966 ca nava de marfuri generale

Lmax.......162,46 m

Lpp..........158,20 m

Latime.......20,73 m

Înaltime......11,63 m

TRB.........7174,92 / 10838,08

TRN.........4078,49 / 6933,93

Dw...........11275 / 15095

foto: Gheorghe Falcoianu

Motorul principal Harland & Wolff  Belfast 1966 - 6 cilindri 10800 CP 122 rot/min, 3 auxiliare de 350 Kw

Pe 01.12.1976 nava a esuat in apele Vietnameze si a fost desesuata pe 15.04.1977 si ancorata in rada Danang, a fost apoi remorcata la Hong Kong unde pe 28.11.1977 a intrat in santierul naval HUD Taikoo Yard unde s-au facut reparatii temporare. În iulie 1978 s-a decis ca nava sa fie convertita din nava pentru marfuri generale în nava pentru transportul animalelor vii. Convertirea se va executa in santierul Hitachi din Osaka. Dupa lucrari de întarire,a fost remorcata de la Hong Kong la Osaka unde a ajuns pe 13.08.1978.

Animalele se transportau pe 10 nivele din care 5 erau mobile pentru a permite încarcarea animalelor mari. Pentru asigurarea îngrijirii animalelor s-a construit un compartiment masina suplimentar, separat, unde s-au mai montat înca 2 auxiliare, o caldarina 3 distilatoare (fiecare putând produce 50 t apa/zi), un tablou principal, s-a construit un buncar pentru furaje cu instalatiile aferente de transport si distributiei a hranei si apei la animale, s-au instalat 38 ventilatoare de mare capacitate, precum si 4 rampe de încarcare. Pentru imbunatatirea stabilitatii s-a turnat un lest de beton deasupra dublului fund de cca 11000 tone. Echipajul a fost suplimentat dupa cerinte cu personal NAVROM si al Ministerului Agriculturii. Nava a iesit din santier pe 24 ianuarie 1979. A executat transporturi de ovine din România în tarile arabe, din Australia în România si tarile arabe precum si cabaline din Argentina in Noua Zelanda.


Sursa foto: Constantin Cumpana

Informatii furnizate de Cumpana Constantin si Gheorghe Falcoianu




Toti cei care au date suplimentare despre aceasta nava ,fotografii sunt invitati sa contribuie la dezvoltarea acestei pagini si inclusiv a Registrului Naval Virtual Roman ,puteti trimite materiale la adresa rnv@marinarii.ro sau comentati in partea de jos a paginii (trebuie sa fiti autentificat ca membru al www.marinarii.ro) .

Pagina actualizata 19 decembrie 2013 , Cristian Munteanu

 


Comentarii