Nu stiu câte localitatii din România se pot mândri cu faptul  de a fi avut pe întinsele ape ale Marii Negre, cu iesire spre lumea martitima un vapor care sa le poarte numele.

     Locuitorii Alba Iuliei, oras cu stravechi rezonante istorice si cu cinstea de a fi pecetluit la 1 Decembrie 1918, actul Marii Uniri de faurire a României mari, au hotarât în anul 1933 ca, prin contributie voluntara si cu sprijinul statului român, sa achizitioneze din strainatate un vapor,caruia sa-i dea numele orasului. Intentia s-a transpus în fapta. Astfel, ziarul “Ordinea” din 7 septembrie 1933 consfinteste evenimentul sub titlul “Sfintirea si predarea vaporului Alba Iulia” . “Eri (7 sept.) a avut loc la bordul vaporului Alba Iulia - se scria în articol - ceremonia sfintirii vasului si predarii pavilionului de onoare al orasului Alba Iulia în prezenta autoritatilor locale si a delegatiei din orasul si judetul Alba în frunte cu dl. Å�tefan Pop, prefectul judetului, dl. Bogdan Dumitru, primarul orasului, senator David, întregul consiliu comunal si 200 de sateni. La festivitate au participat si amiralul Coanda.

     Serviciul religios a fost oficiat de preotul ortodox Alexandru Baba si preotul <greco> catolic Petre Gruia. Au urmat apoi un banchet pe bordul vasului si o excursie în largul marii”.1

     La manifestari a fost prezent si capitanul Florian Medrea, cel care a asigurat comanda garzilor nationale din cetatea Alba Iuliei la 1 Decembrie 1918, cu cele doua fiice ale sale, îmbracate în costume salistenesti. Au fost prezenti si nasii mei, Constantin si Maria Florea de la care am mostenit pozele cu desfasurarea sfintirii vaporului.

     Câteva date despre nava: Seviciul Maritim Român a achizitionat, între cele doua razboaie mondiale, printre altele, patru vase mixte (de calatori si marfuri), respectiv, “Alba Iulia”, “Suceava”, “Peles” si “Ardeal”, platind 71 milioane lei.2

Botezul vaporului "Alba Iulia", Invitati pe puntea vasului. In mijloc dl.amiral Coanda si dl. primar Bogdan

     Cargoul “Alba Iulia” avea 2.850 C.P. cu un deplasament de 12.000 tone. Ducea 250 de calatori cu o viteza medie de 11,5 noduri/ora. Putea transporta 6.600 tone cereale, 425 vagoane cu lemne de constructii sau 4.600 tone de marfuri generale. Împreuna cu navele “Peles” si “Suceava”, acesta deservea linia a III-a fluviala maritima pe ruta: Galati - Sulina - Constanta - Istambul - Salonic - Pireu - Malta - Napoli (Geneva) - Marsilia - Pireu - Istambul - Constanta - Sulina - Galati.

     Pâna la izbucnirea celui de al doilea razboi mondial, vaporul, mândria celor din Alba Iulia, dar si a statului român, a executat numeroase curse pe itinerarul anuntat, aducând importante venituri, facând cunoscut în bazinul mediteranean, numele vasului cu atâta rezonante istorice.

     În timpul campaniei din Est, vaporul a fost folosit pentru transportul trupelor româno-germane, asigurarea cu munitii si provizii, cu materialele necesare ducerii actiunilor de lupta iar la înapoiere transporta raniti pentru spitalele din tara.

     Cu mult curaj, devotament si eroism echipajul vaporului “Alba Iulia” participa la evacuarea trupelor germano-române din Crimeea, din primavara anului 1944. Iata ce relateaza fostul elev plutonier Petre Barbuneanu, aflat la bordul canonierei “Ghiculescu” pentru stagiu:

     “La 18 aprilie (1944 n.n.), dimineata, pe o mare calma si cer descoperit, am iesit din Sevastopol cu convoiul “Marasti”, “Ghiculescu”, “Alba Iulia” si “Danubius”, dupa care urma un K.T. si doua R. Booturi. Convoiul nu avea protectie aeriana. Catre ora 12,20 patru bombardiere, aparute prin surprindere, dinspre soare rasare, au acoperit cu jerbe de joc pe “Alba Iulia”, dar nava a ramas intacta. La 12,37 alte cinci bombardire, venind tot dinspre soare-rasare, atacând în picaj, si-au lansat bombele asupra cargoului. Primele doua bombe au cazut în apa, în babord, în dreptul navei, a treia a explodat chiar lânga bordaj, pricinuind o spartura importanta sub linia de plutire, în timp ce urmatoarea lovea magazia dinaintea comenzii. Toate avioanele au mitraliat si puntea pe care se aflau multi soldati. Pacura dintr-un tanc gaurit a început sa se împrstie în mare ca sângele unei hemoragii. Nava s-a înclinat cu vreo zece grade în babord si s-a afundat cu prova, elicea începând sa iasa afara din apa. Un jet de aburi a tasnit de la compartimentul caldarilor si printre cei mai multi oameni de la bord s-a raspândit panica. Ce-si puteau închipui niste soldati care nu mai fusesera pe mare, când bombardati si mitraliati, vedeau cum fuge “pamântul” de sub picioare?. Unii au început sa se catere pe gruituri, pe catarge, gândind ca daca vaporul se va scufunda, vârfurile catargelor vor ramâne afara, desi marea avea acolo peste o mie de metri adâncime. Altii au vrut sa ajunga mai repede în apa, au încercat sa se lase, în lant, prin babord, tinându-se unul de altul, dar lanturile se rupeau de la mijloc si trupurile se prabuseau într-o vânzoleala de mantai verzi.

Botezul vaporului "Alba Iulia". Delegatia orasului Alba Iulia

      Echipajul a încercat sa lase barci la apa; ce puteau face însa câtiva marinari în vâltoarea ce cuprindea câteva mii de soldati?. Doua barci au ramas agatate cu pupa pe când se lansau si au cazut, vatsându-si în apa continutul. În câteva minute marea s-a umplut cu peste o mie de oameni, îmbrtcati sau goi, cu centuri de salvare sau fara, teferi sau raniti. Cum însa “Alba Iulia” plutea în continuare, avioanele au mai venit înca o data sau de doua ori, aruncând grenade si mitraliind. La oarecare departare în jurul vaporului avariat evolua crucisatorul “Marasesti”. Nu era desigur îndreptatit sa stopeze pentru a culege oamenii din mare sau pentru a încerca sa ia cargoul la remorca. Ne-am apropiat ce cargou pâna la circa 100 de metri. Privelistea era nefireasca. Împrejurul canonierei zeci de oameni goi în apa rece, câteva sute de centuri de salvare gresit legate, alunecasera spre picioarele celor pe care-i sustineau înca înecati. Alti oameni se agtaau câte 2-3- de un colac de salvare care se afunda încet, atunci se înclestau între ei si asa porneau spre fund, iar colacul reaparea la suprafata... Era a treia zi de Paste... În aceste conditiuni, dupa mai multe încercari de a remorca vaporul “Alba Iulia”, a fost complet abandonat, dar a continuat sa pluteasca în voia valurilor. A doua zi, 19 aprilie, comandantul vasului “Regele Ferdinand”, locotenent-comandor Titus Samson, trimite la bordul navei abandonate pe ofiterul secund, capitan Vasile

     Negrei si pe ajutorul sefului mecanic, locotenent Eugen Beleaev, aspirantii Virgil Chirica si Doru Ionescu pentru a încerca cu echipe de marinari, sa o salveze. Dupa aproape 10 ore de eforturi deosebite, echipele trimise de pe “Regele Ferdinand”, reusesc sa repuna în functiune masinile navei “Alba Iulia”. O parte din echipajul care fusese salvat chiar de pe “Regele Ferdinand”, este readus la bord împreuna cu comandantul civil Cociasu; sunt aduse si doua remorchere de la Constanta si nava “Alba Iulia” este salvata”.3

     Despre acest eveniment relateaza si Romeo Hagiac, pe atunci aspirant, ofiter cu navigaaia pe distrugatorul “Regina Maria”: “19 aprilie. Convoiul “Alba Iulia” este bombardat de sovietici. La 19,30 sosim la locul naufragiului. Nava este complect parasita. Tragedia a fost teribila. În panica creata, multimea ÅŸi-a pierdut capul. Oamenii s-au repezit la barci, îmbrâncindu-se, distrugând totul. În jurul navei erau mii de oameni în apa. Majoritatea sunt salvati de navele din jur.”

     “21 aprilie. “Alba Iulia” acosteaza lânga noi la Constanta. Pe punte se vad urmele dezastrului. Trei magazii inundate si pline de cadavrele celor care nu au mai putut sa iasa. S-au prapadit cca 1.000 oameni, militari si civili.”4

     Din documentele aflate în Arhiva M. Ap. N. (fond 381, Ds. 33) rezulta ca în perioada 14-27 aprilie 1944 s-au evacuat pe calea marii români valizi: 18.483, raniti: 2,296; germani valizi: 24.499, raniti 4.995; slovaci valizi: 723; voluntari rusi valizi: 15.055; prizonieri: 2.559; civili: 3.748; în total 72.358 persoane.

     Transporturile s-au efectuat în 25 convoaie escortate, care au fost supuse la 14 atacuri de aviatie, 12 atacuri de submarine, un atac de motocanoniere si unul de vedete torpiloare, care au provocat pierderi în oameni în jur de 500 militari. Au fost avariate în acelasi timp navele românesti “Ardeal”, “Alba Iulia”, “Oituz”, “Danubius”, “Marsti”, “Regele Ferdinand”, “P.T.A. 404” si “P.T.A. 406”.

     Daca nava “Alba Iulia” a scapat ca prin minune si nu s-a scufundat în apele Marii Negre, dupa 23 august 1944, soarta acesteia a fost pecetluita de noul ocupant, cel sovietic.

Vasul "Alba Iulia"

     În ziua de 19 august orele 7, printr-o vedeta sovietica sosita la Capul Midia s-a transmis un mesaj al amiralului Octiabriski, comandantul Flotei Sovietice din Marea Neagra, aflat la Sulina. Un mesaj care continea un ultimatum ca navele române sa lupte contra germanilor sub comanda sovietica si în acest scop si pentru primirea ordinelor întreaga flota româna sa se deplaseze la Sulina. Desi contraamiralul Horia Macelariu s-a opus, flota româna a fost sechestrata si dusa la Odessa.5 De altfel, Conventia de armistitiu, semnata la Moscova, de România, la 12 septembrie 1944, prevedea ca în perioada 12 septembrie 1944 - 12 septembrie 1950 U.R.S.S. sa primeasca de la noi: 187 bucti nave din existent si alte 168 bucati nave noi în totalul sumei de 19.656.823 dolari. De retinut ca la acea data flota maritima româna cu un deplasament de 22.548 tdw era alcatuita din doua motonave care se aflau în Bosfor - “Transilvania” si “Basarabia” de 3.354 tdw fiecare - si doua cargouri “Alba Iulia” si “Ardealul” de 7.920 tdw fiecare al treilea cargou “Oituz”, fiind scufundat”.16

     La 12 august 1951, U.R.S.S-ul a înapoiat României opt nave (distrugatoarele “Regele Ferdinand” si “Regia Maria”, submarinul “Rechinul” si cinci monitoare). Au ramas la sovietici si nu ne-au mai fost niciodata înapoiate, nava baza “Constanta”, puitorul de mine “Murgescu”, canoniera “Dumitrescu”, crucisatorul auxiliar “Dacia”, vedeta torpiloare “Viscolul” si navele de transport civile, între care pasagerul “Basarabia” si cargoul “Alba Iulia”. Ultimul a mai strabatut multa vreme, apele Marii Negre, a fost chiar si în portul Constanta, fiind cunoscut de docheri, dar, plutind sub pavilion strain. Si-a facut datoria pâna la adânca batrânete.

Constantin C. Gombos

NOTE

1. Ordinea - unicul ziar ilustrat de informatii, Anul II, nr. 244, din 7 sept. 1933, Bucuresti, pag. 1.

2. Enciclopedia României, vol IV, Economia Nationala, Circulatie, Distributie si Consum, Bucuresti, 1938, pag. 101. Vezi si  Anuarul Statistic al României 1937 si 1938, Bucuresti, Splaiul Unirii, 28, pag. 524.

3. Asociatia Nationala a Veteranilor de Razboi: Veteranii - pe drumul onoarei si jertfei - 1941-1945; Editura “Vasile Cârlova” - Bucuresti, 1998, pag. 620.

4. Romeo Hagiac: Din infernul de la Chersones în “Magazin istoric”, serie noua, nr. 4/1998, pag. 38-39.

5. Revista de istorie militara (2(48) 1998), pag. 49.

6. Ion Alexandrescu: Economia României în primi ani postbelici (1945-1947), Editura Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1986, pag. 59.